Descoperă ce te nemulțumește legat de propria persoană, ce ai dori să schimbi și cum poți să îți afirmi nevoile.
Problemele de comunicare, neînțelegerile și alte aspecte ce te nemulțumesc în relație cu ceilalți pot fi depășite prin strategiile potrivite.
Lipsa de productivitate, procrastinarea, insatisfacția la locul de muncă – pot fi ameliorate prin strategii mai eficiente de planificare prioritizate, dar și prin (re)descoperirea sensului și importanței activităților desfășurate.
Stresul zilnic, dar și probleme precum anxietatea, depresia, furia și alte emoții greu de gestionat ne pot copleși. Descoperă strategii prin care emoțiile tale vor fi mai ușor de gestionat.
Psihoterapia de familie favorizeza în primul rând dezvoltarea membrilor ei, contribuie la întărirea legăturilor dintre aceștia și, de asemenea, vine în sprijinul tuturor celor care își doresc o schimbare pozitivă în propria familie.
Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai utilizate forme de terapie, datorită rezultatelor pozitive avute în cazul problemelor emoționale și comportamentale pe care le pot experimenta oamenii.
Psihoterapia vine în sprijinul copiilor noștri atunci când aceștia se confruntă cu dificultăți de adaptare (în mediul școlar sau familial), fie cu o schimbare a contextului de viață (apariția unui frate, separarea părinților, absența unui părinte/a unei persoane dragi, schimbarea grădiniței, schimbarea locuinței etc).


